Instruirea personalului din structurile M.A.I privind conţinutul a trei ghiduri de procedură
În perioada 07-26.08.2014 s-au desfășurat 5 serii de instruire a personalului din structurile MAI care aplică procedurile elaborate în cadrul primelor 3 ghiduri de proceduri (G1 - Ghidul de proceduri privind diseminarea informaţiilor primite de la Uniunea Europeană şi evaluarea impactului proiectelor de acte legislative europene; G2 - Ghidul de proceduri privind asigurarea reprezentării active şi eficiente a MAI în structurile de decizie ale UE; G3 - Ghidul de proceduri privind transpunerea şi implementarea directivelor şi deciziilor cadru şi monitorizarea implementării acquis-ului UE).
Cele 5 serii de instruire s-au desfășurat pe parcursul a câte 2 zile fiecare, câte 8 ore/zi, în București. La sesiunile de instruire au participat 105 persoane - funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual din cadrul MAI care vor aplica procedurile elaborate în cadrul celor 3 ghiduri.
În cadrul celor 5 serii au fost prezentate cele 3 ghiduri de proceduri și s-au dezbătut o serie de studii de caz pe conținutul acestora.
Instruirea personalului MAI pe conținutul celorlalte 3 ghiduri de proceduri a avut două componente:
a. serii de instruire (agendele seriilor de instruire 1, 2, 3, 4, 5)
b. 2 vizite de studiu (partea aplicată a componentei de instruire; vizitele s-au desfășurat în perioadele 17-19.09.2014 și 24-26.09.2014). Scopul vizitelor de studiu a fost acela de a realiza o documentare privind practica negocierii în cadrul grupurilor de lucru ale Consiliului și Comisiei Europene, inclusiv printr-o prelegere la sediul Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles.